Nu stiu cum sunt altii, dar eu [...] imi este o foarte mare lene sa scriu pe blog, in general. Si nu ca nu as avea ce sa scriu (repet – cine se indoieste de capacitatea mea intelectuala, constructiva, creativa si atotpotenta are probleme cu emoroizii), doar ca posed in eul spiritual o anumita trasatura care cu usurinta s-ar traduce prin lene. Lenea de a apasa taste, lenea de a gasi un titlu cat se poate de valid in esenta lui de santierist, lenea de a cauta nume (in ciuda imaginatiei pe care am exprimat-o nu m-am priceput niciodata la alegerea numelor), lenea de a sta concentrat pe o chestie in timp ce mi se colorau ferestrele messengerului, lenea de a sta pe scaun etc.
In postul de astazi voi discuta tema de origine shakespeariana “a fi sau a nu fi santierist”, si vom lasa ploaia de santierisme pe alta data. Ce inseamna “a fi sau a nu fi santierist”? Nimeni nu stie, este o dilema existentiala marcata de la inceputul francmasoneriei (primii santieristi ai lumii – hai ca am avut instant o noua revelatie), cert este ca obiceiurile santierului se manifesta in viata de zi cu zi.
Primo, ideea francmasoneriei ce mi-a fost transmisa de statia orbitala mai ceva ca o iluminare gizasiana ne cuprinde pe toti. Suntem baieti buni, dar in curand vom controla lumea. Nu va puneti cu mine ca asa o sa fie, o sa vedeti. Si nici nu o sa stiti de unde vom aparea.
Secondo, ma apropii din ce in ce mai mult de statutul de sef de santier. Mai sunt aproape doua saptamani pana la ultimul examen din facultate. Acum chiar ma voi putea incorona drept mare maestu peste toti santieristii, care mai au vreo 2 ani si ceva pana ce termina. Am sa-i astept cu mistria si compasul pe santier. Sa scuipam impreuna si sa fluieram minore: “alooo gagicaaaaaa” .
Terzo, nu stiu cum se face, dar au inceput santierismele sa-mi apara si in viata de zi cu zi. Fie ma duc spre facultate si eu o data la doua luni, si cand ies din metrou dau de un mare santier. Zic “bai asta cand a mai aparut?”, dar ma calmez imediat spunandu-mi ca nu e motiv de stres, pana la urma ar trebui sa ma simt ca la mine acasa. Imi scot senvisul cu parizer de casa si ma grabesc spre APACA, un fel de Mecca moderna a santierismelor. In facultate – un mare santier, era un nene cu coiful care suduia pe acolo ca nu tineau altii bine o placa de carton, altul cu mistria facea glume pe seama unuia care de-abia tinea termopanu-n mana. E ceva dubios. In metrou, la intoarcere, simteam un miros pe cat de ciudat, pe atat de familiar si carismatic, colectia toamna-iarna Christian Dihor. Erau baietii in salopete, plini de moloz pe ei cu o doza de bere desfacuta la buzunar. Imi blestem zilele si imi spun de ce nu mai am eu Cargo – Clasa muncitoare pe player, acest imn al tineretului santierist din romania. Ieri s-a facut sa car mobila toata ziua, practic mai mult de 10 ore am stat cu baietii de pe santier carand lemne, lustre, scaune, canapele in spinare. La 2-3 dimineata, lumea se uita la coifurile din capul nostru si la mobila pe care o caram cu sudoare pe o ploaie mocaneasca de iarna. Nu posedam poze, dar am terminat cu satisfactie spre dimineata, apoi ne-am strans cu totii la o ceapa si slanina pe colt de ziar si la o bere Burger la 2 litri.
P.S: Cine se indoieste de capacitatea mea de a scrie in limba romana ori a ramas fara jucarii cand a fost mic, ori nu a citit Creanga. Emoroizilor. Ne vedem pe santier sa flegmam impreuna.
Publicat de Tidusss
Publicat de Tidusss
Publicat de Tidusss 

